Revăzând o veche poză de aproape 60 de ani, făcută zona gării, apărută recent pe pagina Aradul de Altădată, mi-am dat seama cu tristețe că nimic și nimeni din ce este imortalizat acolo nu mai există. Nici clădirile, nici drumul, nici tramvaiul, nici stâlpii, nici persoanele….nici măcar copacii. Anii 50-60 în Arad au surprins o perioadă de tristă tranziție, de la valorile începutului de secol XX ce s-au extins până în perioada interbelică la cenzura și urbanizarea cu forța din vremea comunismului.
Profitând de faptul că, după bombardamentele din anul 1944, zona din jurul Gării Mari era aproape rasă, noul regim a văzut oportunitatea pe care îl oferă atât teren gol la numai 1 km de centrul orașului. În locul caselor cu parter și curți mari unde locuia de obicei doar câte o familie, s-au ridicat blocuri de câte 4 etaje unde puteau locui 20 de familii. Magazinele comercianților cu tradiție au fost transformate, proprietarior li s-a confiscat averea și, în cel mai bun caz, au putut lucra în prăvălia naționalizată doar ca angajați. Rând pe rând, din zona gării din Arad au dispărut toate aceste urme ale vieții de odinioară, lăsând care liberă urbanizării, mobilității populației și industrializării accelerate impuse de Partid.
În prezent, suntem obișnuiți cu actualul aspect al Pieței Gării și a porțiunii care deschide Bulevardul Revoluției. Trecem pe lângă blocuri, supermarketuri, centre medicale sau bănci fără să ne gândim ce clădiri erau acolo înainte, ce farmec aparte ar fi putut avea strada pe care face primii pași călătorul de-abia sosit în Arad. Fără a avea prea multă documentație despre istoria recentă la dispoziție (eu născându-ma după 1990), aceste idei nu au pretenția de a fi un studiu istoric. Sunt mai degrabă o colecție de curiozități adunate de pe rețelele de socializare, din amintirile arădenilor care au trăit acele vremuri și care au fost amabili să le împărtășească.
- În anii 60 existau 3 linii de tramvai urban, toate trecând prin zona gării. Linia 1 pornea de la gară și întorcea în Piața Arenei. Linia 2 avea traseul UTA-Aradul Nou și linia 4- Piața Arenei- Piața Gai. Tramvaiele aveau banchete de lemn și în spatele vagonului era persoana de la care puteai să cumperi bilet. Datorită acestui fapt avem acum în vocabularul urban expresia „să dai banii din mână în mână până-n fund la taxatoare”.
- Prima gară a fost inaugurată pe 25.10.1858. La această dată a intrat și primul tren în oraș, venind din direcția Curtici. Calea ferată Arad- Timișoara a fost dată în folosință în 1871. Un drum în orașul învecinat dura 2 ore, trenul având o viteză medie de 25 km/h. Pentru acea perioadă, acea viteză era considerată un progres deosebit. Clădirea gării a fost identică cu cea a gării vechi din Oradea, construită în aceeași perioadă. În zilele noastre, timpul acesta s-a scurtat cu doar jumătate de oră, ceea ce ne face să avem mari îndoieli în privința calității serviciilor CFR.
- Actuala gară a fost construită în perioada 1905-1910, după ce clădirea veche s-a dovedit a fi prea mică pentru traficul intens de trenuri de pasageri și de marfă. Încă din perioada vechii clădiri a existat în Piața Gării stație de tramvai, de autobuz și de birje. Amenajarea terenului din fața noii gări s-a petrecut în jurul anului 1912, în perioada Primului Război Mondial drumurile fiind deja pavate și copacii plantați.
- Până în anii `80, lângă gară se afla un complex de clădiri cu un singur etaj, ce aparținea tot de CFR, urmată de clădirile unde au fost atelierele Fabricii de Vagoane (acum Atrium Mall). Tot aici era și autogara, înainte să fie mutată pe strada 6 Vânători. Din fața gării porneau autobuzele urbane, omnibusele și trăsurile către hoteluri, ulterior de aici era și punctul de pornire al tramvaielor spre centrul oreșului. Peste drum de gară, pe locul actualului bloc A, a fost până în anii `60 depoul de tramvaie. Depoul vechi era împrejmuit de un gard de cărămidă, acoperișurile vagoanelor putându-se zări din stradă. După construirea depoului de la UTA, cel vechi s-a desființat, iar în locul lui a fost construit blocul A.
- Vizavi de gară, pe colțul unde drumul virează spre strada Miron Costin se afla Hotelul Horvath. Clădirea se poate observa încă în pozele din anii `70, fiind demolată ulterior. La începutul secolului XX proprietar a fost Horvath Iosif, fiind renumit pentru restaurantul de la parter. În perioada interbelică a devenit hotel de prim rang; aici au fost cazați soldații francezi după ce s-a terminat Primul Război Mondial. Pe vremea comunismului, afacerea a fost naționalizată, iar familia Horvath exilată la marginea orașului. Se spune că nici în ziua de azi nu au fost despăgubiți. Înainte de a fi demolat hotelul, aici locuiau câteva familii, iar restaurantul a fost transformat în „birtul din fața gării”, unde se serveau, pe lângă alcool, și grătare, mici sau ciorbă de burtă.
- Restaurantul vechi al gării era un loc luxos, amenajat conform modei vremurilor, foarte frecventat de orășeni și navetiști deopotrivă. Spațiul a fost închiriat de Schreiber Lajos, care a preluat la începutul secolului XX și hotelul Pannonia (în perioada interbelică- Dacia, în ultimii 15 ani a fost Școala Populară de Arte și sediul unei facultăți din cadrul UVVG). Restaurantul era renumit pentru preparatele tradiționale ungurești, în special pentru papricașul de pui cu smântână, băuturile fine, servirea ireproșabilă și prețurile accesibile. Mai târziu, lângă gară (mai precis lângă clădirea poștei) s-a deschis și cantina/ bufetul CFR, care a funcționat până la sfârșitul anilor 2000. Un alt restaurant din zona gării care a fost deschis în perioada comunismului, funcționând și azi, este restaurantul Bucegi, la parterul blocului G.
- BONUS: Pentru cititorii mai tineri care, probabil, se întreabă ce înseamnă inscripția TAPL de pe taraba femeii din prima poză, iată și explicația! TAPL este prescurtarea pentru Trustul de Alimentație Publică Locală, sub umbrela căruia funcționau toate unitățile de tip HORECA (restaurante, cafenele, baruri, hoteluri, cofetării). Sigla TAPL apărea pe fiecare obiect ce aparținea acestor unități, de exemplu pe mese, scaune, veselă, tacâmuri, prosoape. Totul fiind inventariat strict, nimeni nu avea voie să își însușească „avutul obștesc”. Se întâmplau, însă, foarte des cazuri în care mergeai la cineva în vizită și te servea cu un ceai de zahăr ars dintr-o ceașcă TAPL Arad…
Autor: Marta Felfőldi
DISCLAIMER. Acest articol nu este unul ştiinţific sau istoriografic. Dacă observaţi anumite informaţii care ştiţi sigur că sunt eronate, vă rugăm să ne contactaţi. Am fi recunoscători dacă aţi împărtăşi, în cazul în care aveţi, propriile amintiri legate de subiecte similare.
English (UK) 
Română
Actuala str Avrig ,in anii 60 ,se numea str Stalingrad.Am locuit la nr 13,o casa in curtea căreia a funcționat o fabrica de nasturi apoi prin anii 60,probabil după naționalizare a fost fabrica de ochelari.Confecționau niște ochelari foarte eleganți .La etaj erau locuințe dispuse pe un coridor lung .Locuințele nu erau nici pe departe confortabile și aveau toaletele la comun la capătul coridorului.Strada in schimb era foarte frumoasa cu mulți castani și toate familiile aveau rondouri cu flori.Birtul Bucegi era vis-a -vis de sediul BRD,un birt murdar unde se servea “monopol cu dulce”,adică o băutura alcoolica cu un păhărel (aproximativ 30ml )de sirop de fructe.Siropul era extraordinar de bun și mai aveau înghețată “la bulina” formidabil de gustoasa,o preparau la un laborator central și o aduceau intr-un fel de butoi de lemn in care se introduce gheata de la fabrica de ghiață din Curtici.Zona gării era însă și extrem de periculoasa pt ca erau tot felul de personaje “rău famate” sau cel puțin așa ne spuneau părinții.🤠