Când faci naveta, nu poţi să îţi programezi întotdeauna timpul după mersul trenului. Inevitabil vei avea timp în plus pe care trebuie să îl pierzi undeva, preferabil cât mai aproape de gară, să nu fii stresat că ajungi la peron în ultimul moment. Cu mai puţin de 50 de ani în urmă, pe vremea comunismului, exista în Piaţa Gării, o cofetărie numită Delicia. Aceasta se afla la parterul blocului A, recent construit, ce se întindea de vizavi de intrarea gării până la curba spre direcţia Podgoria unde începea Bulevardul Republicii. Blocul verde cu patru etaje, care alături de „Casa Albă” este şi azi prima clădire pe care o vezi când păşeşti în oraş, a apărut la sfârşitul anilor ’60 pe locul unor case din secolul XIX (unele având şi etaj, cu faţade frumos ornamentate).
Delicia era locul preferat al navetiştilor. Se serveau cafea, sucuri, produse de patiserie, precum şi dulciuri gata ambalate. Borcanele de dulceaţă, bomboanele şi tablele de ciocolată îţi făceau cu ochiul de pe rafturile din spatele tejghelei, frumos aranjate pe şerveţele albe. Product placement-ul, în acea vreme, nu era o ştiinţă ci o artă, pe care vânzătoarele o deprindeau încă din şcoală. Dar nici nu era nevoie de cine ştie ce scheme de marketing. Dacă în verile toride exista îngheţată şi suc rece şi iarna cafea caldă, aveai succes garantat în vânzări. Mai ales că îngheţata era făcută din ingrediente naturale, foarte cremoasă, şi oricât mâncai din ea nu te îmbolnăveai, spre bucuria copiilor de atunci.
Pentru aniversări, nunţi, botezuri şi alte ocazii speciale, se făceau torturi la comană. Acestea arătau mai degrabă a sculpturi de marmură sau a fântâni arteziene, că îţi era şi milă să bagi cuţitul în ele. Însă odată înfăptuită „crima”, te consolai cu gustul dulce de cremă, frişcă, fondant sau marţipan. Dacă erau şi piticoţii în preajmă, nu prea mai rămânea nimic din tort ce să pui la pachet musafirilor. Astăzi puţini mai avem bunici în viaţă care să ne facă siropuri pentru suc din diferite fructe. Răcoritoarele din gama Coca-Cola sau Pepsi au devenit atât de populare încât nu există magazin, restaurant sau cofetărie care să nu le servească. Pe vremea comunismului, sucurile erau româneşti (Aracola, Cico, Brifcor) şi chiar înainte de ’89 se găseau foarte rar, numai în preajma sărbătorilor. Sucurile făcute din siropuri de fructe, păstrate peste iarnă, erau nelipsite din cămară sau frigiderul oricărui apartament. Pepsi şi alte răcoritoare nu se prea găseau, poate doar dacă aveai un prieten care se ducea în străinătate. Sticlele erau păstrate ca un trofeu. Părinţii, însă, făceau sacrificii ca de ziua celor mici să pună pe masă prăjituri bune şi sucuri de la cofetarie.
În anii ’90-2000 parterul blocului A a fost reorganizat. Au apărut şi au dispărut o grămadă de firme. Deşi a îndulcit aşteptarea navetiştilor şi petrecerile locuitorilor din zonă, cofetăria Delicia s-a închis. În locul ei s-a deschis magazinul de pantofi Leonardo, care a funcţionat peste 10 ani, până s-a stricat calitatea lucrurilor vândute. Astfel, unul din cele mai mari magazine de încălţăminte din Arad s-a „retras” la Real, iar în locul lui a aparut supermarketul Unicarm. Tot în zonă, dar în blocurile mai noi, construite în anii ’80, astăzi există cofetaria Caprice. Navetiştii, însă, nu prea se înghesuie acolo. Unii preferă covrigii, alţii poate n-au bani, dar majoritatea şi-au cumpărat maşini, nemaiavând după ce tren să aştepte în zona gării.
Mulţumim doamnei Cristina Bombi pentru pozele şi amintirile legate de cofetăria Delicia, unde a lucrat mama ei.
Articol apărut inițial în data de 7/07/2017
Autor: Marta Felfőldi
DISCLAIMER. Acest articol nu este unul ştiinţific sau istoriografic. Dacă observaţi anumite informaţii care ştiţi sigur că sunt eronate, vă rugăm să ne contactaţi. Am fi recunoscători dacă aţi împărtăşi, în cazul în care aveţi, propriile amintiri legate de subiecte similare.
English (UK) 
Română